Cu strânsoare de abisuri


Povestea unui nuc

 

[ CLXXXIII ]

Cu strânsoare de abisuri

 

 

În ostrovu-i sângeriu,

Zi de zi, se roagă, nucul,

Ca orfanul timpuriu,

Care nu-şi găseşte leacul,

 

 

Nici în bocetul amiezii,

Tremurând ades din mantii

Al visării cânt, când iezii

Zbiară-ntre răspântii,

 

 

Nici în leagănul de vânt,

Aşternând vuiet de codru,

Cu înscrisu-i legământ,

Sângerându-şi raiul, mândru –

 

 

Şi de ce, jălind, pe dâmbu-i,

Nici o pace, nu-şi zideşte

Peste sâmbur, care-n plumbu-i,

Umbra-i, veştejeşte,

 

 

Printre patemi, clocotind,

Arsa spumă de juglonă,

Clipa morţii, socotind,

Ascultând o primadonă?

 

 

Să-şi petreacă a visării

Dezlegare-ntr-altă lume,

Ori vreo culme-însingurării,

Care să-l îndrume,

 

 

Când sub muguri, ard încet,

Picuri de îndepărtări,

Izvorându-i blândul cuget,

Spre lumine-alunecări?!..

 

 

Or acestea-s doar măsuri,

Pentru cei care-şi jelesc

Soarta strânsă-nspre abisuri,

Căci mereu, le regăsesc –

 

 

Ca şi când îşi amintesc

Ce rost află-n lumea largă

Toate cele ce-adâncesc

Sânte taine, ca să curgă…

 

 

©Th3Mirr0r

Nucul

Posted in artă, blog, meditaţie, natură, poem, poezie, poezii, Poezii2015, Povestea unui nuc, spiritual, suflet, th3mirr0r, univers, viaţă | Tagged , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Sub clopotniţele stoarse


Povestea unui nuc

 

[ CLXXXII ]

Sub clopotniţele stoarse

 

 

Norii grei, lumine, scurmă –

Înspre ceruri, smulg, întorşi,

Câte-un mormăit, la turmă,

Scoborând pomelnic, storşi,

 

 

Iar din picurile, mii,

Fruntea dealurilor, aburi,

‘Nalţă-n ciupurile vii,

Cu hatmanii, printre cioburi;

 

 

Sânta glie, mreje, soarbe –

Printre cumpeni, neguri, cheamă,

Mestecându-şi greu, cotoarbe,

Când tresare-o dramă,

 

 

Căci războaiele, pe rând,

Cu încrâncenări, se surpă,

Sub şiroaiele-nchegând

Întristări de pace stearpă,

 

 

Prin hotare scormonite,

La mormântul unde corbii,

Trag clopotniţi ploconite

’Scunse-n firul ierbii;

 

 

Vis în vis, îndat’, petrec,

Într-a codrilor cetate,

Când oştiri, sub nori, se-ntunec,

Rugă-n fulger, de străbate!

 

 

Gheara morţii, lumea, strânge –

Arse mantii, legi, întoarnă,

Pe-o maramă, crucea, plânge,

Făr’ de sânta-i goarnă,

 

 

Aşternută-n scoarţă,

Cu tămâia-i, suspinândă,

Înspre rai, zvâcnind o torţă,

Din pustia-i, aşteptândă,

 

 

Tot strângând cereasca mană,

În potiru-i de cleştar,

Împletindu-şi o cabană,

Sub o frunză de arţar…

 

 

©Th3Mirr0r

Nucul

Posted in artă, blog, meditaţie, natură, poem, poezie, poezii, Poezii2015, Povestea unui nuc, spiritual, suflet, th3mirr0r, univers, viaţă | Tagged , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Blestem de oboi


Povestea unui nuc

 

[ CLXXXI ]

Blestem de oboi

 

 

Când depărtările, lin,

Alunecă-n flamuri,

Peste culmi, făr’ de alin,

Strâng luminele-n hamuri;

 

 

Sub stihiile arzânde,

Printre coame trase-n fier,

Se văd iepele-alergânde –

Iar întristările, pier…

 

 

Şi mărginirile, blând,

Parcă-şi ‘nalţă  poveşti,

Să dispară-n curând,

Negurile, din caleşti,

 

 

Căci în goana lor nebună,

Smulg ecouri, către văi,

Cu un soare, la tribună,

Pe aşternutele căi,

 

 

Iar spăimântoasele legi,

Le încheagă spre luptă,

Cu freamăt din codrii betegi

Zvârliţi peste culmea abruptă,

 

 

Când goarne răsună, cu jale,

A frunzelor oaste şi baremi

De-ar strânge spre cer, osanale,

Din trecătoarele vremi!

 

 

Dar lănguroasele rugi,

Ce folos, ş-ar avea, la război?

Că toţi pe la curte-s doar slugi,

Când suflă blestem de oboi!

 

 

Şi cine cutează să-nfrunte

Tot ce din vremuri, s-a scris,

Când pecetea scurmă-n frunte,

Cu spăimântătorul vis?

 

 

Ah, necruţătoare legi!

Cum petreceţi voi, ades,

Făr’ de plebe – doar cu regi,

Încercând al Morţii eres!..

 

 

©Th3Mirr0r

Nucul

Posted in artă, blog, meditaţie, natură, poem, poezie, poezii, Poezii2015, Povestea unui nuc, spiritual, suflet, th3mirr0r, univers, viaţă | Tagged , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Smulse umbre-a gurilor de aur


Povestea unui nuc

 

[ CLXXIX ]

Smulse umbre-a gurilor de aur

 

 

Ca-ntr-un vârtej abisal,

Umbrele smulse de vânt,

Tremură val după val al

Îngemănărilor cânt –

 

 

Înspre cruci, alergând,

Ca-n zvâcnetul codrilor suri,

O Moarte, să susure blând,

Îndestulatelor guri,

 

 

Când graiuri de frunze, să ungă,

Şi-n candile, fumegă sfinţi,

Lucirea-i, să-şi smulgă,

Înceţăşatelor minţi –

 

 

Că Viaţa-ntr-o clipă nestinsă,

E alta, smulgând Univers,

C-o lumânare aprinsă,

Negrăitorului vers,

 

 

Iar Sânta Putere-l întoarnă,

Ţesând al intrării tepih,

Slăvirea, să-şi cearnă,

Nemuritorului Stih,

 

 

Care în Lege-şi desprinde

Un Suflu-n evlavii,

Când lumea-şi cuprinde

Nemărginirile vii,

 

 

Căci arsele treceri, erodă,

Răsăritul şi-apusul din pălmi,

Să le ’nalţe-ntr-o odă,

Asupritoarelor culmi,

 

 

Cu munţi, răsunând, să dezlege

A văilor răcnet, spre slugi,

În mreje, să-nchege,

Descântătoarele rugi,

 

 

Sub norii încinşi la hotarul

De graiuri, spre stâncile verzi

Care sfâşie-amarul

Femecăcioaselor corzi!..

 

 

©Th3Mirr0r

Nucul

Posted in artă, blog, meditaţie, natură, poem, poezie, poezii, Poezii2015, Povestea unui nuc, spiritual, suflet, th3mirr0r, univers, viaţă | Tagged , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Când aieve, muguri, torc..


Povestea unui nuc

 

[ CLXXVIII ]

Când aieve, muguri, torc..

 

 

La ţărmurile lumii,

În lumina lor sântă,

Din fântânile vremii,

Depărtările cântă –

 

 

Şi-un glas, de departe,

În adâncuri, socoate,

Tot ce-n lume împarte,

Mărginirile toate,

 

 

Sub pelteaua de graiuri,

Dintr-al cerului sprijăn,

Când cu-aievele raiuri,

Alegoricul leagăn

 

 

Se strânge cu zările,

Dintr-al vântului geamăt,

Petrecând depărtările,

Îngerescului freamăt,

 

 

Tresăltând firul ierbii,

Cuvioaselor salbe,

Când îşi scutură cerbii,

Mângâierile dalbe,

 

 

De-şi gonesc înspre codru

Mlădioasele graiuri,

Şi-ntre frunze de cedru,

Sfâşioasele naiuri,

 

 

Când pe plaiuri, s-adună

Adâncimile zilei,

Să le puie-n cunună

Frământările milei,

 

 

Că sub mugur, cuvântul,

Dintr-un leagăn, iubirii,

Va-şi sărute cu vântul,

Spăimântoasele firii –

 

 

Ş-astfel, nucul, se pleacă,

Cu potirele-ntoarse

Când fântânile-şi seacă

Suspinările toarse…

 

 

©Th3Mirr0r

Nucul

Posted in artă, blog, meditaţie, natură, poem, poezie, poezii, Poezii2015, Povestea unui nuc, spiritual, suflet, th3mirr0r, univers, viaţă | Tagged , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment